Posted in Cotidiene

Jocul, joaca, realitatea

Jucam jocul ala in care si unul si celalalt vrea, dar niciunul dintre noi nu indrazneste sa…Ne jucam de-a seriozitatea si responsabilitatea, dar de fapt am vrea sa…Ne jucam de-a politetea, cand gandurile noastre conduc spre…Ne jucam de-a oamenii mari, cand de fapt suntem niste copii care ar vrea sa…Ne jucam cu fantezii interzise si ganduri lascive, dar de fapt am vrea sa…..Ne jucam de-a cuvintele serioase, dar ne-am dori sa…Ne jucam de-a sambete si duminici, dar de fapt traim doar zile de luni si marti.Ne jucam de-a realitatea, dar de fapt visam sa putem schimba trecutul si prezentul…Asezam sentimente si emotii in cuvinte-puzzle sau cuvinte codificate.Cu toate astea ne-am dori sa….

Advertisements
Posted in Cotidiene

Pana cat? Pana unde?

Stia ca era imposibil si irealizabil, dar totusi nu putea sa nu se intrebe “cum ar fi daca?”. Fiecare ora alaturi de el ii aducea un noian de intrebari fara niciun raspuns insa. Nu stia incotro sa o ia, nici ce sa faca, simtea doar apasarea situatiei irealizabile. Dintre toate “de ce-urile” din lumea asta, dintre toate situatiile care s-ar fi putut intampla, ea trecea tocmai prin asta. Ii era greu sa se detaseze, sa nu se mai gandeasca, sa nu mai interpreteze. Ii era greu sa traga concluzii, pentru ca stia ca finalul ar fi fost ceva prea greu de suportat. Oamenii au anumite praguri de suferinte fizice si emotionale. Unii duc mai mult, altii mai putin. Unii fac fata mai usor, altii se chinuie perioade lungi de timp sa gaseasca solutia. Si care ar fi fost solutia in cazul ei? Ce sa faca? Cum sa excizeze din suflet coltul ala care incepea sa prinda radacini? Se simtea tot mai obosita, tot mai trista, tot mai adancita in noianul de sentimente. Era o stare care ajunsese sa ii fie companion de nadejde, nu o lasa nicio clipa in pace.

Pana cat si pana unde?

Posted in Cotidiene

Mostra unei alte vieti

Intr-un alt context lucrurile ar fi stat altfel intre noi. In alte conditii, in alta viata poate, ne-am fi indragostit unul de celalalt si am fi trait povestea “aia” la care tot te gandesti. In alta situatie, am fi lasat tot deoparte si ne-am fi lasat purtati de sentimente, fara sa ne gandim prea mult la consecinte. Intr-un alt timp nu ar fi contat prea mult ce e in jurul nostru. Simturile ne-ar fi coordonat actiunile iar “eu” si “tu” s-ar fi transformat in cel mai frumos “noi”. Poate ca am fi calatorit impreuna, descoperind noi orizonturi, descoperind unul in celalalt laturi placute sau mai putin placute, dar care nu ne-ar fi impiedicat sa continuam. Intr-o alta dimensiune am fi construit impreuna ceva frumos, ce ar fi fost prea greu pentru altii sa darame. Intr-o alta existenta prima noastra intalnire, intamplatoare sau nu, ar fi fost prilejul perfect pentru a ne da seama cat de impreuna am putea fi. Poate ca am fi avut o casa frumoasa, cu o gradina mare, cu multe flori, balansoare, leagane, oaza noastra de liniste. Aici ne-am fi petrecut duminicile linistiti, tu citind stirile cotidiene, eu cel mai recent roman in voga. M-ai fi intrebat din cand in cand daca mi-e sete si mi-ai fi pregatit cel mai delicios suc de fructe. Ti-as fi povestit cele mai ilare momente din romanul meu, in timp ce tu te-ai fi aratat indignat de stirile citite. Am fi comentat o vreme starea lucrurilor apoi ne-am fi indreptat lenesi catre bucatarie, unde impreuna am fi gatit cele mai delicioase carbonara vazute sau gustate vreodata la un restaurant. Zilele saptamanii ar fi trecut in zbor, seara avand acelasi ritual al impartasirii sitauriilor de peste zi. Ne-am fi dat sfaturi, am fi ras de unele lucruri, ne-am fi intristat de altele, am fi fost ingrijorati de cele mai multe si am fi adormit imbratisati, cu linistea gandului ca suntem impreuna. Tu te-ai fi trezit dimineata mai devreme, ca sa imi pregatesti cafeaua exact cum imi place: neagrea, cu un strop de lapte de migdale, iar eu as fi iesit de la dus cu un prosop infasurat in jurul capului, dornica sa ma infrupt din micul dejun pregatit de tine. Ti-as fi calcat camasa sau tricoul cu care ar fi urmat sa te imbraci si te-as fi sarutat usor pe buze inainte sa iesi pe usa, urandu-ti o zi usoara. Ne-am fi certat pentru lucruri marunte, pentru ca la final sa radem de cat de ridicoli am fost. Serile de vineri le-am fi petrecut in plimbari pe malul Dambovitei, ascultand cu interes povestile pescarilor,care nu renunta niciodata la dorinta lor de a prinde un peste bucuresteano-dambovitean. Dupa-amiezile de sambata le-am fi petrecut la cinema, fiecare facand compromisuri pentru gusturile celuilalt, asa cum am fi facut si pentru concerte. Am fi incercat sa nu ne lasam acaparati de goana cotidiana, ci sa traim in ritmul si dupa regulile noastre. Schimbarea anotimpurilor am fi intampinat-o cu entuziasm si planuri pentru ce ar fi urmat sa vina: plimbari in serile ploioase de toamna, bataie cu bulgari in dupa-amiezile magice de iarna, mi-ai fi facut cadou buchete de flori primavara, iar vara am fi petrecut-o in gradina noastra, departe de caldura si haosul orasului. Am fi admirat trecatorii, cuplurile de indragostiti, oamenii care merg grabiti spre diverse locuri, ospatarii de la terasa pe care am fi intalnit-o in drum spre casa si tot asa. Am fi avut panoul nostru de dorinte: eu vacanta intr-o insula exotica, tu cabana retrasa la munte. Prietenii ne-ar fi felicitat pentru modul in care reusim sa aducem in fiecare zi ceva nou in relatie, iar noi ne-am fi mirat ca desi timpul trece suntem ca in prima zi.

Dar…n-a fost nimic din ce-a putut sa fie si ce-a putut sa fie nu ca exista…

Raman pescarii, terasele, cotidianul. Iar noi….in directii opuse, la capete opuse, calatori in acelasi vagon al vietii, cine stie pentru cat timp….

Posted in Cotidiene

Hazard de iulie

Ciudat cum oamenii pe care ii intalnesti intamplator in locuri banale, la supermarket sau la coada la banca, pot ajunge persoane care sa joace roluri importante in viata ta. Barbatul pe care l-ai vazut intr-o zi facandu-si cumparaturile saptamanale la magazinul din cartier poate sa ajunga sa fie cel cu care sa impartasesti cea mai frumoasa poveste de iubire. Femeia langa care ai stat la magazinul de cosmetice si cu care poate ai schimbat o parere despre un anumit produs poate sa iti devina in timp cea mai buna prietena.

Povestile frumoase isi trag seva tocmai din aceste intalniri banale, intamplatoare, care pe moment poate nu semnifica nimic, dar care in timp iti pot schimba cursul vietii. Sa-i spunem destin, sa-i spunem hazard, sa-i spunem voia unei forte superioare, cert este ca ele ne schimba traiectoria si ne pot aduce impliniri si lucruri frumoase. Cunoastem oameni de la care avem ceva de invatat, oameni care ne ajuta sa ne dezvoltam, oameni care ne arata ce inseamna sa traiesti, oameni care ne demonstreaza ca si momentele in care viata ne incearca pot ajunge sa fie frumoase.

 

Posted in Cotidiene

Aleatoriu…de iunie

Poate ca s-au mai intalnit pana acum, poate undeva, pe o strada, intr-un magazin s-au vazut, fara sa stie cine sunt, s-au privit, dar si-au vazut mai departe de drumul lor. Ea mereu grabita, mereu pe fuga catre un loc anume, el cu ritmul si viata lui. Nu s-au gandit in acel moment ca, la un moment dat, vor avea un impact unul in viata celuilalt. Strainii de azi pot ajunge protagonistii povestilor de maine.

Viata ne poarta pe carari din cele mai ciudate si neasteptate, scotandu-ne in cale oameni diversi. Persoane care aduc furtuni in calea noastra, oameni care ne aduc pacea si linistea sufleteasca, oameni care fac sa rasara soarele pe strada noastra, oameni de care ne indragostim, oameni de care ne apropiem, oameni de la care invatam, oameni pe care ii invatam.

Poate ca pana la urma nimic nu e intamplator si chipurile pe care le intalnim pe strada devin in cele din urma persoane importante pentru noi.

Posted in Cotidiene

Trenuri, statii si oameni

adult-1868256_1920Cu totii purtam dureri in suflet pe care nu le-am spus nimanui vreodata, nici macar oamenilor foarte apropiati noua. Dureri care ne macina, dureri care ne schimba, dureri care uneori ne lasa fara aer. Tristeti care ne intuneca privirea, tristeti care ne impovareaza, tristeti pe care nu le putam lasa in urma, oricat de mult am incerca. Pentru ca fiecare dintre noi a intalnit oameni care ne-au ranit, voit sau nu, oameni care ne-au lasat goluri in suflet, oameni care ne-au schimbat, chiar fara sa ne dam seama. Oameni de care ne-am indepartat, dar care totusi au plecat cu o parte esentiala din noi. Oameni care ne-au pus in anumite situatii, fara sa ne dea vreo explicatie, fara sa ne spuna de ce.

Atunci cand cineva pleaca si ia cu sine o parte importanta din noi nu ne ramane decat sa umplem golul lasat. Cumva procesul de rezidire e si mai dificil. O luam de la zero, caramida cu caramida, zi cu zi, dar asta nu inseamna ca nu e cu atat mai greu. Sa ne readucem la forma initiala nu este la fel de simplu ca a strange un burete si apoi a-l lasa liber. Avem nevoie de timp si de incredere. Incredere in noi insine, incredere in oamenii din jurul nostru. Putem oare sa avem incredere din nou, fara sa ne temem ca vom din nou raniti?

Povestile frumoase incep cu “a fost odata ca niciodata”, dar exista si povesti care incep cu “Am invata ca…”. Viata este un permanent sir de lectii si invataturi, o inlantuire de situatii pe care le intalnim si cu care ne confruntam. Unele ne aduc lacrimi de bucurie, altele lacrimi de tristete. Unele ne aduc lucruri noi si interesante, altele ne lasa fara ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi.

Oamenii pe care ii intalnim in drumul nostru sunt pasageri temporari in trenul vietii. Unii stau cu noi doar o statie, apoi coboara. Altii ne insotesc mai multe statii la rand. Unii ne invata lucruri, pe altii ii invatam noi. De unii ne indragostim si petrecem mai multe statii alaturi de ei, in timp ce altii ne aduc suferinta si multa durere. Pe unii avem impresia ca ii cunoastem din alte trenuri, din alte vieti, in timp ce pe altii suntem frustrati ca nu i-am cunoscut la momentul si statia potrivite.

In momentele noastre de reflectie interioara ne punem intrebari, uneori ne dam raspunsuri, plangem pentru pierderile suferite, ne bucuram pentru ce am castigat, suferim dupa oamenii pierduti, le multumim celor care ne sunt in continuare alaturi. Trenul isi continua drumul cu viteza, intotdeauna urmeaza alte statii si alti pasageri. Pana in momentul in care ajunge la destinatia finala….

Posted in Cotidiene

Obsesia lui “de ce?”

Sunt experiente care te maturizeaza peste noapte, intampini situatii dificile care te pun la pamant, sunt oameni care te dezamagesc, iti fura calmul si siguranta cu care erai obisnuit, fara sa le pese, fara sa ii doara, fara sa ii afecteze. Te trezesti ca o iei de la capat, simti ca inveti sa inoti intr-un ocean, te simti coplesit de toate. Iti repeti mereu si mereu aceiasi ├«ntrebare obsesiva, “de ce?”. La inceput simti furie fata de cei care ti-au furat linistea, echilibrul, stabilitatea. Apoi simti o mare dezamagire, erau oamenii in care aveai totala incredere. Dupa un timp gustul amar se mai estompeaza, dar intrebarea tot in mintea ta ramane. Ti-ai plans durerea? I-ai iertat? Nu poti face asta atat de usor si nici atat de repede. E ca si cand ai incerca sa uiti de pe azi pe maine cea mai intensa poveste de iubire. Ti-a ramas prezentul pe care incerci sa il reconstruiesti ca sa poti da o forma viitorului. Vrei sa ai din nou incredere, dar oare o sa mai poti? Si revine intrebarea obsesiva “de ce?”

Posted in Cotidiene

Fata din lift

Screenshot from 2019-03-31 17-17-10 (1)S-au intalnit in fata usii liftului, la parter. Amandoi s-au intins sa apese butonul in acelasi timp, ca si cand o forta nevazuta i-ar fi atras in sincron in acelasi act. Ea isi verifica mesajele de pe telefon, in timp ce el o privea discret. Purta un palton subtire, de culoare albastra, care ii scotea in evidenta ochii mari de aceiasi culoare. I-a observat pret de cateva secunde, in momentul in care ea a parut surprinsa de gestul lor concomitent. Cateva secunde care pot schimba viata unui om. Nu o cunostea, nu stia nimic despre ea, dar cumva simtea ca destinul i-a atras acolo, in acel moment, in acea seara calduroasa de primavara. Timpul e ceva relativ in astfel de situatii, cateva secunde pot parea cateva ore. Ore in care ar putea discuta, in care s-ar putea cunoaste, in care si-ar putea impartasi idei, visuri si planuri. In momentul in care liftul s-a apropiat de parter, el s-a intins catre manerul usii pentru a i-o deschide. Isi pregatise miscarea inca din momentul in care masinaria s-a pus in miscare si si-a urmat traiectoria de la etajul 10 catre parter. Se intreba la ce etaj va cobori si cumva spera ca gestul sincron se va repeta.

I-a simtit parfumul discret de frezii in timp ce ii tinea usa pentru a urca in lift, i-a auzit vocea timida in momentul in care a intrebat-o la ce etaj coboara. Destinul era de partea lui, amandoi se opreau la 8. Se gandea la diverse subiecte de conversatie pe care sa le abordeze in acest traseu pe care il parcurgeau amandoi, dar cuvintele parca ramaneau blocate undeva in interior. Ar fi vrut sa o intrebe daca e noua in bloc sau daca merge in vizita la cineva, ar fi vrut sa o intrebe cum o cheama, sau cum ii s-a parut vremea din acea zi. Orice cat sa ii auda din nou vocea si sa ii suprinda din nou privirea. Si-ar fi dorit ca liftul sa ii transporte intr-un alt univers, unde cuvintele sa nu fie esentiale, ci privirile. Un loc pe care sa il exploreze impreuna, un loc unde sa se poata cunoaste si unde timpul sa se opreasca in loc.

Liftul s-a oprit la 8, amandoi parand surprinsi de rapiditatea cu care au ajuns la destinatie. Ca si la urcare a lasat-o pe ea sa iasa prima, sperand sa poata vedea apartamentul la care se va opri. A ramas surprins in momentul in care a vazut-o indreptandu-se catre apartamentul lui, asteptandu-l cuminte in fata usii. Nu ii venea sa creada ca tocmai la el se oprea in acea seara. Nu isi putea inchipui cum de stia unde locuieste, dar parca nici nu ii pasa. In timp ce descuia usa o privea intens, de parca ar fi vrut sa patrunda in sufletul ei. Fara sa scoata un cuvant ea a intrat in apartamentul lui, ca si cand ar fi fost cel mai firesc lucru, ca si cand ar fi locuit acolo de multa vreme. Si-a asezat geanta pe canapeaua din sufragerie, si-a lasat pantofii cu toc la intrare, de nicaieri au aparut papucii de casa in picioarele ei. Paltonul albastru l-a lasat in cuierul din hol, abia atunci vazan ca purta o rochie de voal de aceiasi culoare. Parea o prezenta aproape ireala in apartamentul lui. Ar fi vrut sa o atinga, dar parca se temea ca va disparea.

Cu inima batandu-i foarte puternic Silviu s-a trezit din vis. Acelasi vis de cateva saptamani, care il urmarea, il obseda. Nu reusea sa recunoasca fata din vis, nu stia cine e, daca exista cu adevarat, daca a vazut-o la un moment dat pe strada sau in alt loc si i-a ramas intiparit in memorie chipul ei. Oare o va vedea la un moment dat in realitate? Oare se vor intalni candva? Oare exista cu adevarat?

 

 

Posted in Cotidiene

Oameni,locuri,amintiri

Tot ce stiai, ce iti era cunoscut, chiar prea cunoscut acum a disparut. Au ramas amintirile, a ramas un trecut complex, care ti-a oferit nenumarate lectii. Au ramas in sufletul tau oamenii pe care i-ai cunoscut pe vechiul drum, au ramas lucrurile pe care le-ati impartasit, locurile pe care le-ati vazut impreuna. Au ramas tot felul de marturii ale faptului ca intr-adevar ai trait toate acele momente. In sertarul din sufletul tau, destinat acestor clipe le-ai asezat pe toate frumos. Il deschizi din cand in cand, revezi fotografiile, imbratisezi cu puterea mintii oamenii, apoi il inchizi la loc, ca pe cea mai de valoare comoara. Pentru ca ele de fapt ne definesc, ne ajuta sa nu ne pierdem pe drum, ne ajuta sa continuam sa fim noi insine.

Cu fiecare nou inceput reiei procesul, iar cand etapa se incheie deschizi din nou sertarul si adaugi noi amintiri.

Posted in Cotidiene

#faratitlu

E greu sa spui “adio”,dar uneori e mai greu sa ramai in povestea respectiva. E greu sa mergi mai departe, dar e si mai greu sa ramai blocat intr-o situatie care nu iti face bine. E greu sa te adaptezi, dar e mai greu sa ramai dependent de oameni care te-au ranit. E greu sa pui punct, dar uneori e mai greu sa pui virgula si sa continui aceiasi poveste.