Trec ore, trec zile, trec luni….trece timpul si parca incepi sa te obisnuiesti cu ideea. Oricum, nu mai are niciun sens sa speri….tacerea care te invaluie este raspunsul pe care il asteptai. Si e atat de greu momentul in care realizezi ca nu mai e nimic de facut, ca nimic nu va mai fi la fel, ca totul s-a terminat la fel de neasteptat precum a si inceput. Si te doare, te doare sufletul, vrei sa-ti plangi durerea, frustarea, tristetea, vrei sa crezi ca e doar un vis urat.
Si vrei sa pleci, departe, cat mai departe. Vrei un nou inceput, intr-un loc nou, cu oameni noi. Vrei dimineti reci de toamna in Londra, cu ceai negru fierbinte si promisiunea unei zile bune, vrei sperante noi, provocari noi, situatii noi. Vrei sa te plimb senin pe strazi pustii, cu sufletul usor si impacat, vrei sa simti ca esti o persoana noua si ca vechile rani s-au cicatrizat si nu se mai pot deschide sub nicio forma.
Ganduri 